Frumoasa Cristina Croitoru a lansat un teaser pentru piesa "Fight for love"

  Piesa “Fight for love“, care a fost produsă de Doina Sclifos,ia adus Cristinei un loc în finala concursului Eurovision Moldova 2012, ce se va desfăşura la data de 11 martie. În ciuda timpului care a rămas  pâna la finala naţională Eurovision, Cristina Croitoru a decis să lanseze, totuşi, un videoclip pentru piesa  “Fight for love“. Filmările au avut loc la Kiev şi au durat 3 zile. Producţia a fost regizată de Andrei Romaliyskiy ,care a semnat şi regia videoclipului “Only You“, Mishelle feat. Randi, împreună cu o echipa din Ucraina.

Aşteptăm cu nerăbdare lansarea videoclipului ce va avea loc la începutul lunii martie anul curent.

 Dar să nu vă punem mult timp pe jar,ascultaţi aici pe Dj’s Life teaser-ul la “Fight for love” , şi nu uitaţi să luptaţi pentru adevărata dragoste.

 

Frumoasa Cristina Croitoru a lansat un teaser pentru piesa "Fight for love"Amintesc că Cristina Croitoru s-a născut în stânga Nistrului,şi îşi începe studiile muzicale în 2004, la Şcoala de muzică din Dubăsari. În 2005 absolvă Liceul „Mihai Eminescu” din acelaşi oraş. Cinci ani mai târziu devine absolventa Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Secţia canto estradă şi jazz. Începând cu 2007, este participanta activă la diverse concursuri muzicale, unde reuşeşte să ia mai multe premii şi menţiuni. Doi ani consecutiv se numără printre finaliştii selecţiei naţionale Eurovision (2009-2010). În palmaresul său artistic se înscriu şi colaborările cu trupa Akord (piesa şi videoclipul ,,Când te visam”), interpreţii Boris Covali, Karizma, Mihai Teodor şi alţii.

 

Să-i urăm success mare pentru această finală a Eurovisionului. Fight Cristina!!!

  

                                                           Realizat de studenta-jurnalistă, anul 1, ULIM, Olga Sterniţchi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.